Peste 100 de unitătăți administrativ-teritoriale au primit 476,5 milioane de lei de la Guvern pentru plățile curente. Anunțul premierului

Publicat: 10/12/2021, 10:01
Actualizat: 10/12/2021, 12:51

Guvernul a decis alocarea unor sume de bani, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului către peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale pentru plata cheltuielilor curente şi de capital, a anunțat premierul Nicolae Ciucă. Pe agenda Executivului a fost și acordarea un sprijin de peste 100 de milioane de euro pentru crescătorii de animale pentru cererile depuse în cursul acestui an, dar și o decizie privin operaționalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat, în ședința de vineri, peste 400 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară, unităților administrativ-teritoriale, a anunțat instituția, precizând că sumele sunt destinate, printre altele, pentru termoficare și asistența copiilor.

Unde vor ajunge banii

Astfel, potrivit actului normativ adoptat, 105 UAT-uri primesc, până la sfârșitul anului, 476.500.000 de lei. Fondurile alocate vineri sunt necesare pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale.

„Fondurile au fost solicitate de consiliile județene pentru acoperirea costurilor serviciilor de asistență socială și de protecție a copiilor, respectiv de autoritățile locale pentru acoperirea unor datorii legate de serviciile de termoficare și a unor cheltuieli ale proiectelor comunităților locale, după cum a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Ministrul a subliniat că fiecare Consiliu Județean va primi, în mod egal, suma de 6,5 milioane de lei, iar fiecare reședință de județ va primi 5 milioane de lei. Consiliul Județean Ilfov a primit o sumă totală de 11,5 milioane de lei, iar, în județul Hunedoara, atât municipiul Deva, cât și municipiul Hunedoara au beneficiat de suma de 5 milioane de lei, a adăugat ministrul. Reședința de județ din Harghita a primit sprijin financiar la o alocare precedență, astfel că suma de 5 milioane de lei a fost distribuită între celelalte localități din județ.

Sumele alocate unor unități administrativ-teritoriale pentru plata unor cheltuieli curente și de capital:

Anexa cu judete si municipii cu total judet-10.12.2021 by Gandul.info on Scribd

Anuțul privind planul de alocare a banilor a fost făcut de premierul Nicolae Ciucă înaintea ședinței de Guvern.„Vom aproba plăţile către fermieri, pentru care vom anunţa plafoanele alocate schemelor de sprijin pentru 2021. Astfel, crescătorii de animale vor beneficia de sprijin guvernamental în sumă de peste 100 de milioane de euro pentru cererile depuse la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură în cursul anului 2021. De asemenea, în urma evaluărilor efectuate la nivelul comunităţilor locale care au nevoie de sprijin în această perioadă, vom aproba alocarea de fonduri din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata cheltuielilor curente şi de capital, de care vor beneficia peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale din toate judeţele”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a anunțat că în şedinţa de guvern va fi adoptat şi proiectul de lege privind măsurile de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psiho-sociale, subliiniid că „noile măsuri introduc soluţii concrete pentru ocrotirea persoanelor fizice cu dizabilităţi psiho-sociale intelectuale”.

„Tot astăzi vom lua o decizie foarte importantă pentru ceea ce înseamnă operaţionalizarea PNRR. Astfel, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă va fi supus analizei şi aprobării. În plus, se modifică ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155 din 2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Vom începe ordinea de zi stabilită, vom face o pauză necesară pentru finalizarea procedurilor tehnice, după care vom reveni”, a mai spus premierul.

Agenda ședinței

Conform informării de presă, agenda oficialî privind proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 10 decembrie 2021 include:

PRIMA PARTE

PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ

PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative și a art. III din Legea nr. 105/2020 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative

Proiectul poate fi consultat aici.

PROIECTE DE HOTĂRÂRI

PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2021

Proiectul poate fi consultat aici.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2021

Proiectul poate fi consultat aici.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021 pentru unele unități administrativ-teritoriale

PARTEA A DOUA

PROIECTE DE LEGI

PROIECT DE LEGE privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale

Proiectul poate fi consultat aici.

PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ

PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea cadrului instituţional și financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa